Totalul afișărilor de pagină

marți, 7 martie 2017

Promisuni aiuritoare

Anunțul extraordinar al ministrei Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a aruncat România în aer.
Nici nu avea cum să fie altfel.

Când spui că vei dubla salariile sub 4000 de lei ale bugetarilor, mulți o iau de bună.
Sunt foarte puțini cei care se întreabă cât de serioasă este o astfel de declarație și mai ales cât de serios este cel care o enunță.

Dar, știm deja că oamenii vor să fie mințiți frumos.

Se nasc însă niște întrebări:
Dacă ideea ar fi rezonabilă, de ce nu a discutat cu nimeni?
De ce până și Călin Popescu Tăriceanu, fost premier populist, consideră că idea Olguței e fantasmagorică?
Cât ar ajunge deficitul bugetar, dacă promisiunea ar deveni realitate?
Și cu ce inflație ne-am confrunta cu toții după o astfel de decizie?

Deși campania electorală s-a încheiat de multișor, ministra Olguța nu pare să fii aflat.
Sau și-a stabilit un target din a-i ferici pe bugetari și mai mult, după ce deja le-a mărit salariile.

Cert e că privilegiile guvernării par să-i fi agravat grav simțul realității.
Iar promisiunile aiuritoare nu se vor opri aici.

Bravo, Olguța!

luni, 20 februarie 2017

Disciplina de partid vs. libertatea de expresie și gândire

Nu am fost membru al vreunui partid și foarte probabil nu voi fi vreodată. Asta și pentru că m-aș împăca foarte greu sau deloc cu așa-zisa disciplină de partid.
Poate și pentru că structura mea nu este una de yesman.

În România, partidele sunt pline de yesman-i de oameni servili, care nu ar spune nimic care să-l deranjeze în vreun fel pe șef. Fie el mare sau mic. Toată lumea stă în rând, într-o uniformitate aproape totalitară. Dacă cumva se găsește vreunul să iasă din acest rând, actul este privit ca fiind ceva absolut nefiresc. Cum să îndrăznești să nu fi de acord cu șeful. E aproape ireal.
Reacțiile sunt dure. Rapide și dure. Și ca în orice alt for, cei mai apropiați sunt și cei mai vehemenți și radicali.

Capul dizidentului vrem!, ar putea fi un slogan al colegilor de partid a la Alexandru Lăpușneanu.

Mulți văd încă partidele ca pe o cazarmă. Ca pe o uniformitate generală în care toți trebuie să susțină și să glorifice deciziile partidului.
O dată intrat într-un partid trebuie să gândești și să vorbești uniform. Nu este permis niciun derapaj. Nu se acceptă o gândire personală, ci doar cea a partidului.

Ce libertate de gândire, ce libertate de expresie?! Astea sunt mofturi, monșer!
Ei au nevoie doar de soldați disciplinați ai partidului, vorba lui Ilie Păducel, fostul primar al Petrilei. De aia și România e așa cum e. Nu se încurajează gândirea.

Dacă nu aplauzi, mai bine taci! Și mulți, foarte mulți aleg să tacă. Opiniile personale sunt pentru acasă și pentru exersarea tehnicii discursive în fața oglinzii din baie.


P.S. Acest articol este inspirat de dizidența lui Mihai Chirica, primarul Iașului, a cărui adeziune la PSD va fi ruptă în curând. 

marți, 7 februarie 2017

Recordul și învățarea

România a intrat într-o nouă eră. Într-o eră în care oamenii se exprimă simplu și direct, atunci când lucrurile nu stau așa cum și-ar dori. Din păcate, această nouă eră a demonstrat și că există mai multe Românii, cel puțin două sunt vizibile.

De remarcat este însă momentul în care am pășit în această nouă eră. Este vorba despre duminică, 5 februarie 2017, ziua în care 600.000 de români au ieșit în stradă. Un record postdecembrist. Chiar dacă ordonanța, celebra Ordonanță 13/2017 fusese deja abrogată.

Ceea ce s-a petrecut în acea zi, precum și în cele de dinainte, dar și luni ar trebui studiat la școlile de profil. Asta dacă interesează cu adevărat pe cineva.

PSD nu pare deloc interesat de astfel de lecții, la fel cum pare că nu vrea să învețe că politica și comunicarea sunt strâns legate. Iar lecția comunicării, a creativității comunicării, a fost predată zile la rând în fața guvernului.
Anii trec, dar PSD refuză să învețe să comunice, atât la București, cât și în teritoriu.
Iar cazul pare închis. Cu totul.

De partea cealaltă, PNL nu pare să se regăsească încă. Moțiunea de cenzură pare mai mult o soluție de avarie și nu rezultatul unei gândiri strategic- politice.
Configurația parlamentară actuală nu dă niciun fel de șansă, chiar dacă UDMR pare dispusă să se alăture susținătorilor acesteia.

Perseverența celor care protestează îi impresionează doar pe cei care înțeleg. Din păcate, ca și altădată, politicienii nu par să învețe ceva.

Nu vor și pace! Iar asta este trist. Chiar foarte trist!
Și îngustează enorm șansele unei schimbări reale.

joi, 2 februarie 2017

România mea!

Sunt din nou mândru că sunt român!
Și nu mi se întâmplă tocmai des. Iar motivele sunt lesne de înțeles.

Am scris acum zece ani că românii nu au cultura protestului (textul va putea fi citit curând într-o carte), însă lucrurile s-au schimbat mult
Zece ani de apartenență la Uniunea Europeană, zece ani în care am văzut cum trăiesc și cum gândesc și alți europeni ne-au schimbat. În bine.

Astăzi, sute de mii de români nu mai înghit hoțiile și șmenurile la scară mare. Se revoltă. Așa cum e și normal. O fac pașnic și elegant. Așa sunt românii.

Încă n-am scăpat de blestemul iernii, poate și pentru că, în frumoasa noastră țară, toate nenorocirile se întâmplă iarna. Dar va veni și ziua în care vom sparge și acest blestem nenorocit.

Sper ca România mea să crească!

Să devină mai mare și mai frumoasă. Să fim mai liberi și mai mulți. Mult mai mulți.

Probabil, nu vor fi niciodată toți românii liberi. E oarecum utopic. Însă e important să fim mulți. 

Doar dacă suntem mulți putem face diferența.


Doar așa toată România va fi cât mai aproape de ce ne dorim. 

luni, 30 ianuarie 2017

Trendsetter (cel care lansează moda)

Sunt multe lucruri cu care mă mândresc din ceea ce a fost perioada administrativă (în care am lucrat în administrație) a vieții mele de până acum.

Unul dintre acestea, pe lângă faptul că am revoluționat comunicarea publică locală, este că am fost trendsetter-ul (cel care a lansat moda) consilierilor- purtători de cuvânt.

Până la numirea mea din 2011 nu mai auzisem de un astfel de caz, însă după aceea, moda aceasta a fost preluată de mai mulți politicieni și consilierii lor. 
De fiecare dată când aud de un astfel de caz, am satisfacția inventatorului care este copiat.

Nu e puțin lucru!

P.S.
15 aprilie 2011, ziua în care am devenit, formal, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroșani, deși eram încadrat consilier al primarului, post pe care am rămas până în utima zi de activitate în instituția amintită.


30 ianuarie 2017, ziua în care am aflat că purtător de cuvânt al Consiliului Județean Hunedoara a fost numit Cristian Gros, consilier al președintelui instituției.

luni, 16 ianuarie 2017

Grindeanu, scapă-ne de penibili!

Aștept cu nerăbdare să aflu cine va fi noul prefect de Hunedoara numit de Guvernul Sorin Grindeanu.
Și nu întâmplător aștept asta, ci pentru că m-am săturat de penibili.

În ultiumii ani, șefii Instituției Prefectului Județului Hunedoara s-au remarcat prin penibilitate. A, nu, nu singuri, ci împreună cu șefii cancelariilor lor (așa e de fițe acolo!).

Ca să nu mă duc mai departe, mă uit la actualul prefect, Valer Ungur, pe care îl cunoaște doar Dacian Cioloș, pentru că l-a întâmpinat când a venit la Petroșani. În rest, nu l-a văzut nimeni la față.
Cel mai probabil, dacă îl întâlnesc pe stradă, nu l-aș putea remarca. Mult mai cunoscut este subprefectul Fabius Kiszely, poate și pentru că nu a avut șef de cancelarie.

Și pentru că a venit vorba, Ungur nu e singurul penibil. Un penibil și mai mare este Călin Narcis Pogăciaș, șeful cancelariei prefectului, cel care anunță codul de ger după ce termometrele arătau de mult - 20 și ce ceva de grade Celsius.

De fapt, probabil, Pogăciaș se visează comunicator, dar i-a fost lene să citească niște cărți de specialitate, pe care le-ar fi putut găsi la orice librărie din apropierea sediului de unde încasează leafă grasă ca să se facă de râs.
Pe el, dar și pe șeful lui.

De aceea, am decis să-l rog public pe premierul Sorin Grindeanu să ne scape de penibili și să numească un prefect mai de Doamne -ajută! în județul Hunedoara.

Ne-am săturat de penibili, domnule prim-ministru!
Așa că, vă rog, cereți și puțină competență!

luni, 26 decembrie 2016

Ceaușescu folosea o firmă de PR

Nicolae Ceaușescu știa ce e PR-ul. Ba chiar folosea serviciile unei asemenea firme. 
Și nu una oare care, ci una celebră, Burson- Marsteller, cu sediul la New York.
Informația este dezvăluită de ”frații Obermay/ier”, mai exact Bastian Obermayer și Frederik Obermaier, jurnaliști ai cotidianului german Suddeutsche Zeitung, în cartea lor Panama Papers. Cum își ascund banii cei bogați și puternici.
Firma preferată de Ceaușescu este specializată pe situații de criză și a fost preferată și de Cabinetul de Avocatură Mossack Fonseca din Panama, cel care i-a ajutat pe dictatorii lumii (poate chiar și pe Ceaușescu), pe unii politicieni, dar și pe alți bogați, să-și ascundă milioanele prin firme offshore, dar care este și în centru scandalului Panama Papers

Printre clienții Burson- Marsteller se mai numără regimuri militare și guverne, precum și concerne din industria americană a tutunului.

Așadar, dictatorul român nu avea deloc gusturi rele. Nici în materie de PR.

Informația îi aruncă în derizoriu pe mulți dintre politicienii români de astăzi, care încă sunt atât de opaci încât nu înțeleg nici acum ce înseamnă PR și nicimăcar comunicare. Deci, nu înțeleg nici cât înțelegea Ceaușescu.


PS 1. Scriu aceste rânduri la 27 de ani și o zi de la uciderea lui Nicolae Ceaușescu, o enigmă încă neelucidată a Dosarului Revoluției Române.


PS 2. Mulțumesc Reprezentanței Comisiei Europene în România pentru carte! Este o lectură excelentă.