A plecat și
ultimnul aristocrat al României, Regele Mihai. Ultimul aristocrat dintre
cei care se pretind lideri ai României. A plecat discret, așa cum a trăit,
vrând parcă să mai dea o ultimă lecție de decență. Dar oare pricepe cineva? Senzația
mea este că nu.
A părăsit această lume în ajun de Sfântul Nicolae, iar de
atunci este omagiat de români. Este omagiat pentru ce a fost, pentru cum a trăit
și cum s-a comportat. Este omagiat, acum, cum nu a fost niciodată, atunci când
ar fi putut percepe asta. Dintr-o dată, a devenit de bonton să fii recunoscător
față de cel care a fost, deși inainte de a fi fost, nu era atât de apreciat.
Nici pe departe.
A fost, de fapt, batjocorit într-un hal fără de hal, după
1989, când a crezut, la fel ca și noi, că lucrurile se vor normaliza. N-a fost
așa. Și la fel este și astăzi. Exact la fel.
Ceea ce se petrece acum pare că este o transpunere în fapte a
proverbului popular care spune că, la noi, ești întotdeauna mai apreciat, după
ce nu mai ești. Nu mai ești în viață. Nu-I mai poți privi distant în ochi pe
cel care te-a înjurat, iar acum te laudă.
Apogeul zicerii populare ”despre mort numai de bine” a fost
ședința omagială a Parlamentului României, care trebuia să existe fără tăgadă,
dar în care spiritul fostului suveran trebuia să fie respectat mai mult. Și pus
în practică.
Au fost discursuri laudative. Unele mult prea laudative
pentru a le bănui de sinceritate. Printre cele mai folosite momente din viața
Regelui a fost lupta sa cu Regimul Comunist, atât la instaurare, cât și după
aceea. Dar cred oare rostitorii acestor vorbe că Regimul Communist a fost
abominabil?
Și dacă cred măcar puțin, măcar unii dintre ei, cred pentru
că nu s-ar fi putut îmbogăți în halul în care au făcut-o în acel regim. I-ar fi
turnat cineva și ar fi înfundat pușcăriile, în baza celebrei Legi a Ilicitului.
Dar așa, în libertate, altfel se pune problema. Acum e cu cercetări, cu proces,
cu avocați, cu imunitate. Iar în curând nu va mai fi nimic din toate acestea.
Nu va mai fi nevoie pentru că nu va mai fi cazul de nicio acuzație.
Întorcându-mă la Regele Mihai, cred că ar fi fost bucuros
doar de omagiul oamenilor simpli și sinceri și nu de bufonii care n-ar fi avut
loc la curtea sa imaginară. Se știe că era încântat de contactul cu oamenii și
că nu punea atât de mare preț pe protocol, în prezența acestora. Contactul cu
politicienii români n-a fost pe placul său niciodată, de la Ion Iliescu și până
astăzi. I-a lăsat însă să se folosească de el, pentru că știa că zicerile sale
din parlament vor rămâne istorice și vor ajunge la oameni.
Este aproape cert că i-ar fi plăcut să fie condus pe ultimul
drum de Corneliu Coposu, un alt aristocrat, de data aceasta politic. La fel cum
Regele și-a dorit, dar nu i-a fost permis să-l conducă pe Coposu pe ultimul său
drum, în 1995. Din păcate, cum nu s-a putut atunci, nu se poate nici acum.
Motivele sunt însă diferite, foarte diferite.
La sfârșitul săptămânii, Regele Mihai va fi înmormântat în
țara lui. Acasă. În aceeași casă din care a fost izgonit de mai multe ori.
Acum, nu-l mai poate izgoni nimeni niciodată. Nu se mai poate. Este însă
târziu. Prea târziu.
Din păcate, ne-a părăsit și ultimul aristocrat.
Rămas bun, Majestate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu